Tabăra de ornitologie - Delta Dunării, Lacul Sinoe, Vadu

De la început trebuie să vă avertizez că aceasta este cea mai lungă postare de până acum, aşa că făceţi-vă comozi în fotolii şi pregătiţi-vă de teleportare... Mergem în Deltă şi la mare!

Abia am coborât în Constanţa din trenul în care ne urcaserăm la Braşov, Cătălin şi cu mine, că vedem un afiş ce anunţa un concert Iris la Mamaia chiar în acea seară. Un intermezzo perfect între Piatra Craiului şi Delta Dunării! Ne deparazităm, facem bagajele pentru a doua zi şi mergem la concert. Minculescu a debordat de energie pentru etapa de refacere în care se află, Iris au cântat mult şi fain, energic, iar noi am ţopăit încontinuu. Coincidenţa a făcut să ne întâlnim cu tot felul de prieteni nimeriţi şi ei la concert şi să mai poposim cu ei la o bere. A doua zi ne-am îmbarcat spre Tulcea şi de acolo am luat vaporul până la Maliuc, locul de întâlnire al tuturor celor interesaţi să participe în tabăra de cercetări ornitologice organizată de Societatea Ornitologică Română.

Câteva cuvinte despre această tabără. S-ar părea că este deja la a 13/14-a ediţie (nu ştiu exact), iar persoana care se ocupă este domnul Eugen Petrescu (foto mai jos), alături de soţia sa şi alţi specialişti profesionişti sau voluntari din S.O.R. Tradiţia face ca tabăra să dureze aproximativ 10 zile, 5 în Deltă şi 5 pe malul mării. Pentru organizatori, este un adevărat maraton, întrucât se preocupă de toate aspectele logistice, educaţionale şi ştiinţifice - campare, mâncare, apă, programul de activităţi şi mini-excursii, echipament pentru observarea şi/sau inelarea păsărilor şi încă multe altele. Domnul Petrescu se ocupă inclusiv de aprobări şi sponsorizări astfel încât participanţii să nu fie nevoiţi să plătească nimic. Pot participa membrii S.O.R., elevi, studenţi, profesori, dar şi alţi pasionaţi de păsări, indiferent de vârstă sau profesie, cu condiţia ca organizatorii să ştie dinainte. Noi am fost invitaţi de Manu şi Lucian, doi studenţi masteranzi de la Facultatea de Biologie din Iaşi. Le mulţumim şi mulţumim din suflet soţilor Petrescu şi tuturor celor din tabără pentru o experienţă de neuitat din care am învăţat foarte multe lucruri noi, ne-am accentuat o pasiune deja existentă şi ne-am împrietenit cu o mulţime de oameni faini!
Şi acum povestea taberei... Ajunşi la Maliuc, Cătălin şi cu mine ne-am dat seama că amandoi am pierdut pariul legat de numărul de persoane la care ne aşteptam. Noi licitaserăm undeva la 30 de oameni, dar ne-am adunat mult mai mulţi. Unii erau în grupuri mai mari, alţii erau foarte entuziaşti să se revadă (veteranii, clar), iar alţii erau mai stingheri (prospăturile, adică şi noi). Mai întâi ni s-au luat bagajele şi apoi am fost preluaţi în bărci cu motor şi duşi la locul taberei, pe malul lacului Furtuna.

Ne-am dat imediat seama că tabăra este într-adevăr izolată într-un decor pur deltaic într-un loc umbros, cu multe sălcii, dar foarte aproape de stuf şi lac. Multe fuseseră deja pregătite - corturi pentru cei ce nu aveau, cortul "cămară", cortul "bucătărie", "popota" (o zonă cu bănci şi mese acoperite cu o prelată mare), locuri de foc, bazinul pentru apă de gătit şi încă multe, multe altele. O tabără adevărată, după toate regulile artei.
Iată aici cortul cu "bunătăţi". Din acest cort au ieşit munţi de cartofi, verze, cepe, morcovi, biscuiţi şi "rahăţi" (~ Turkish delight)...
Şi un moment din acţiunea perpetuă de alimentare cu apă bună pentru gătit...
Tabăra a avut şi bucătăreasă. De loc chiar din Deltă, doamna Polea ne-a gătit de ne-a zăpăcit. Cu ajutorul unui sistem de voluntariat prin rotaţie la bucătărie, Polea ne-a îngrăşat cu ciorbe, tocăniţe, compoturi şi alte delicatese savuroase în cantităţi industriale, dar IMPECABILE la gust. Eu nu am putut opune rezistenţă la aşa ceva...
Cum am călcat în tabără, cine credeţi că ne întâmpină? Alex din Tulcea, rangerul pe care îl cunoscusem în Munţii Măcinului în aprilie. Era venit cu logodnica, profă de biologie. Şi ei vor fi ocupaţi pe 17 octombrie cu acelaşi lucru ca şi noi. Păcat, ne-ar fi plăcut să ne invităm reciproc...

Alex ne-a mai scos din sfioşenie, dar nici nu apucăm să ne dezmeticim bine şi apare un alt tip bucuros să ne vadă: "Salut, Ioana şi Cătălin de pe blog!" Era Liviu din Tulcea, student la Biologie în Iaşi. La fel, apare şi un alt Alex, medic radiolog în Iaşi, care ştia de noi. La rândul meu, îl recunosc pe Lucian (şi mai târziu pe Costi) de la Biologie din vremurile când bântuiam frecvent corpul B al Univ. Cuza ca studentă la Geografie. Ce vrei, dom'le, e mică lumea!

Ne instalăm şi noi rapid şi plecăm în prima incursiune pe malul lacului pentru a observa păsări. A fost şi o primă ocazie de a cunoaşte puţin lumea. Introducerile au continuat seara la primul foc de tabără, când am constata că suntem cam 120 de oameni cu vârsta cuprinsă între 5 şi 60+ de ani, din Deltă, Tulcea, Constanţa, Bucureşti, Ploieşti, Timişoara, Arad, Oradea, Baia Mare, Cluj, Sibiu, Braşov, Rădăuţi, Iaşi. Elevi mici şi mari, studenţi (de biologie, ecologie, informatică, medicină), profi (de generală, liceu sau facultate), cercetători, muzeologi, ONG-işti, medici, fotografi şi aşa mai departe. Atât specialişti în păsări cât şi începători. Un grup cât se poate de colorat şi interesant!

Revin la observarea păsărilor, care se face optim dimineaţa şi seara. Majoritatea aveam binocluri şi determinatoare, dar ne-am bucurat şi de lunete, prin care păsările pot fi văzute în foarte mare detaliu de la o distanţă suficient de mare încât să nu fie foarte stresate de prezenţa omului. Domnul Petrescu şi cei mai "vechi" au oferit explicaţii şi au ajutat pe cei mai puţin cunoscători să descopere diferitele specii. Mi-a plăcut deosebit de mult abordarea pedagogică foarte deschisă şi plăcută cu care cunoscătorii i-au ajutat pe necunoscători fără însă a le da "mură în gură", stimulându-i să înveţe prin descoperire.
La multe din observări nu am putut fotografia păsările, fiind prea departe pentru a le prinde la o mărime şi claritate bună. Nu disperaţi însă, am avut destule ocazii bune pentru fotografierea lor, după veţi vedea. Deocamdată vă mai introduc puţin în atmosferă...
Înapoi în tabără, aglomeraţie la "popotă". În timp ce unii studiau determinatoarele ca să afle mai multe despre păsările tocmai observate (mai jos Avram din Constanţa, un tip foarte simpatic şi cu mult umor), alţii discutau sau făceau cunoştinţă.
Pentru copii, profesorii au pregătit nişte jocuri gen "nu te supăra, frate" dar cu păsări care migrează din Deltă în Africa şi întâlnesc tot felul de obstacole şi se şicanează reciproc. Nicu şi Denisa, doi copii din Deltă, nu au ezitat să ne invite pe mine şi pe Cătălin să jucăm cu ei. Am pierdut, fireşte, dar ne-am simţit foarte bine. De fapt, cred că toată lumea din tabără a jucat acel joc, în diverse combinaţii...
Toate bune şi frumoase, dar unde sunt păsările, nu? Domnul Petrescu ne-a explicat că Lacul Furtuna este unul din locurile unde se întâlneşte cea mai mare varietate de păsări din Deltă în această perioadă a anului. Din buza taberei am putut vedea în permanenţă foială pe lac. Episoadele fotografice principale au fost însă atunci când am plecat cu barca, în grupuri mai mici. Aici însă nu voi pune decât o selecţie de imagini, altfel nu mai terminăm...

Nici nu a trecut o zi şi prima ocazie de a explora Delta din barcă ni s-a şi arătat. Astfel, am vizitat zona lacurilor Ciobănica şi Crulic. Iată, mai jos, un stârc cenuşiu, o egretă mare (Egretta alba) şi un stârc galben (Ardeolla raloides) în timp ce noi alunecam pe canal...
La ieşirea către lac am dat peste cormorani mari (Phalacrocorax carbo) şi cormorani mici (Phalacrocorax pygmeus).
Si am urmărit pe cer spectacolul dat de mai mulţi vulturi codalbi juvenili (Haliaetus albicilla, cea mai mare pasăre de pradă din România).
Apoi, printre nuferi, gălăgie mare...
...o chirighiţă cu obraz alb (Chlidonias hzbridus) încerca să creeze o diversiune pentru a nu îi descoperi puiul...
Un sitar de mal (Limosa limosa)...
...sticleţi, pardon, sticle (Petus turisticus)...
...şi un pui de cormoran mic prins într-o plasă de pescar.
Laur din Tulcea, student la Biologie în Iaşi, l-a eliberat.
Revenim la tabără şi trecem pe lângă un stârc galben imperturbabil şi o egretă mică (Egretta garzetta)...
În tabără au existat şi destul artişti. Anda şi Rareş din Cluj au fost principalii trubaduri, Anda fiind apreciată de toţi pentru talentul vocal. Ei fac parte dintr-o trupă de heavy metal din Cluj numită Heavy Days.
Una din scenele tipice ale taberei este coada la masă, când tot ce trebuia să facem era să ne prezentăm cu blidul, să halim, să mai cerem dacă mai vrem, să lingem tot şi să clătim în ligheanele cu apă dezinfectată.
Pentru a consuma cât mai creativ şi educativ energiile copiilor, aceştia au învăţat cântece, au făcut concursuri de desen etc., toate cu tentă ornitologică, fireşte...
În acest timp, au fost organizate şi reprize de inelări, mai mult în scop demonstrativ. Costi din Iaşi, specialist în inelări şi cu un doctorat dat despre păsări, ne-a arătat cu se prind, cum se măsoară şi cum se inelează păsările.
Biologii au fost cel mai interesaţi să înveţe meserie, dar şi noi am fost aproape şi am urmărit orice mişcare. Laur a notat toate coordonatele. De fapt, tabăra a avut şi un caracter de cercetare. Până la final, s-au inventariat toate speciile observate, numărul indivizilor şi alte detalii.
Iată-l pe Costi manevrând un piţigoi albastru.
Şi aici, o pitulice sfârâietoare (Phylloscopus sibilatrix)...
Contrastul dintre picioruşele pitulicei şi degetele lui Costi este total. Cu toate astea, Costi are o îndemânare soră cu arta, şi nu a rănit nici o păsărică (pardon, pasăre, n-am vrut să sugerez altceva).
Iată şi lăcarul mic (Acrocephalus schoenobaenus)...
Una din atracţiile episodului de inelări a fost capîntortura (Jynx tortilla), cea mai mică dintre ciocănitori. Aceasta roteşte din cap de parcă ar fi bufniţă.
În timp ce copii se bălăcesc (lucru pe care l-au făcut, dealtfel, şi cei mari, dar nesupravegheaţi)...
...se fac planuri...
...şi se pleacă iar cu barca, de data asta pe Lacul Furtuna din imediata apropiere.
Trecem pe lângă un ţigănuş (Plegadis falcinellus), din care am văzut sute în decursul şederii noastre.
Lacul este puternic colmatat şi în anumite locuri ne este greu să trecem...
...dar în schimb e plin de păsări. O egretă mică este deranjată de trecerea noastră.
De fapt, e plin de egrete...
...sitari...
...pescăruşi râzători (Larus ridibundus)...
(ăsta cred că e un juvenil... eventual revin şi corectez...)
Deasupra noastră se roteşte şoimul rândunelelor (Falco subbuteo)
Şi trec stoluri de tot soiul. Aici, un stol de ţigănuşi (v-am spus că am văzut o mulţime)...
Suntem vreo 5 bărci pe lac.
Un stârc galben stă cuminte şi ne observă.
Şi iar, egreta (mi-a plăcut fundalul dungat format din alternarea de zone de apă cu zone invadate de vegetaţie acvatică)
Lebedele de vară (Cygnus cygnus) par extrem de organizate şi disciplinate.
Nu doar că merg la unison, dar şi zboară la sincron...
Hmm... sau nu?...
Lacul e plin de pene, semn al zburătăcelilor de peste zi.
Chiar înainte să ne retragem, vedem şi un pelican comun (Pelecanus onocrotalus). L-am urmărit puţin cum pescuia. Câteva zile mai târziu, pe lacul Sinoe, aveam să văd şi pelicani creţi (Pelecanus crispus).
Trebuie să ne întoarcem. Deja a trecut ora stabilită a cinei. Nu ne facem griji, Polea sigur a avut grijă să ne păstreze porţiile cuvenite.
În tabără au fost mai mulţi fotografi, câţiva cu scule mult mai bune decât ale mele. Rezultatele se văd. Dacă întraţi pe www.fotonatura.ro şi căutaţi cele mai recente fotografii de păsări ale lui Zet (Răzvan Zinică), veţi înţelege. Mai jos, Laur face un browse prin cadrele lui Florin...
Alex "Drujbă" cineşte revista Despre Păsări...
...Romică se relaxează...
Răzvan (Zet), medic rezident în Bucureşti, comentează cruciada fotografică. Bravo, Răzvan! Sincer, iniţial am crezut că numai gura e de tine, dar imaginile pe care le-ai pus pe FotoNatura sunt superbe!
Nicu "Maiorul" din Partizani mişună printre noi. Fain băiat, ne-a plăcut tare mult de el, ca dealtfel de copiii din Deltă în general. Descurcăreţi, jucăuşi, muncitori, sociabili, bine crescuţi (cu o excepţie, aşa, de sămânţă).
Florin din Iaşi (alt Florin) preferă lecturile "înalte". Mi se pare că citeşte Culmile neantului, de Joe Simpson.
Cătălin preia revista de la Alex şi o epuizează rapid...
După cum se poate constata, am fost o trupă cuprinsă de febra lecturii. După lăsarea întunericului şi programul de la focul de tabără, "intelectualii" ne retrăgeam la "biblioteca Timişoreana" şi consumam avizi volum după volum (din acelea la 2,5 l). Colecţia lecturată a fost o enciclopedie de bancuri adunate din toată ţara. Scuze celor pe care i-am deranjat târziu în noapte cu "efuziunile" noastre...
Dar ca să nu credeţi că efortul "lecturilor" târzii ne-au afectat în vreun fel puterea de muncă în numele pasiunii pentru păsări, cam în fiecare dimineaţă ne-am trezit la ore imposibile pentru a fi prezenţi la deşteptarea păsăretului de pe lac. Cea mai matinală escapadă am făcut-o împreună cu "Ranger" Alex cu un cort camuflaj, trezindu-mă la 4:30. Ne-am propus să ne strecurăm în linişte şi întuneric până la un avanpost anume, unde urma să ne instalăm şi să aşteptăm răsăritul, pentru a fotografia păsări de aproape. Dar, cum mergeam noi, doi somnambuli orbecăind prin noroi într-un crepuscul de lumină, mi se pare mie că în locul în care urma să ne punem noi era deja ceva, dar ce???

Răspunsul nu întârzie, căci acel ceva se întoarce pe lat şi vedem conturul complet al unui mistreţ cât un cort camuflaj de mare. Nu ştiam că şi mistreţii sunt pasionaţi birdwatchers... Secretomania noastră se duce pe apa sâmbetei, căci ne aprindem lanternele şi începem să facem gălăgie pentru a alunga "intrusul". Reuşim, dar rămânem, temporar sperăm, şi fără păsări. În fine, ne instalăm noi în noroi, ne înghesuim în cortul de o persoană cu tot cu trepiede, binocluri, aparate, zoom-uri, mai primim generoşi un nor de ţânţari avizi de sânge şi ne punem pe aşteptat...

Nu stăm mult şi păsările încep să se apropie... Înainte chiar să răsară soarele, urmărim tot felul de limicole ieşite la păscut. Mai jos, o becaţină comună (Gallinago gallinago).
"Stai aşa! Pssst!" "Stau" "Ai văzut?" "Ce?" "Mi se pare că am văzut un cristel, dar a fugit." "Daa? Unde?" "Uite-l! Ah, nu stă o clipă în loc, nemernicul!" "Uite-l că iar iese, stai că-l am eu în vizor" Cam aşa se desfăşoară o conversaţie în şoaptă între mine şi Alex. Cel mai probabil am văzut un cresteţ cenuşiu (Porzana parva), o specie de păsări foarte timide şi rapide, greu de zărit. Păcat că încă nu era lumnă suficientă pentru a declanşa la o viteză mai mare.
În fine, răsare soarele...
Fluierarii de zăvoi (Tringa ochropus) sunt cei mai degajaţi în apropierea cortului nostru.
Un piciorong (Himantopus himantopus) defilează în hamleţi roşii.
Abia distingându-se de fundal, o codobatură juvenilă umblă atât de aproape că mă încurcă zoom-ul. E cea mai curioasă, mai-mai să ne intre în cort...
Mai multe becaţine ies la micul dejun...
Cum spuneam, lacul colcăie de păsări, multe îşi fac toaleta sau cotrobăie după conserve de peşte prin cămările vegetale ale lacului.
Se fac şi favoruri, plăţi, transferuri...
Apare şi un nene pescar. Speră, probabil, că a mai rămas ceva şi pentru el...
Înţepeniţi în cort şi cu vezicile debordând, ne hotărâm să încheiem aici pânda noastră. Ne întindem ciolanele, vizităm spatele sălciei, strângem şi constatăm că ne-am instalat fix pe locul unde fusese mistreţul înainte să îl gonim. La retragere, vedem trupa de observatori de dimineaţă cu lunetele aţintite în direcţia noastră. Ies aşadar din ascunziş dând din aripi pentru ca pasionaţii să mă observe, un exemplar superb de Somnorilis înnămolitus. Ciugulesc repede dintr-un melc, las bacşiş o pană şi mă retrag la somn...
După care mai stăm, lejer, la taclale... e "dolce far niente"...
Mai târziu, continuă inelările, partea a 2-a. Pe lângă păsările deja văzute, mai vedem cum se inelează o vrabie de câmp şi o ciocănitoare pestriţă mică (Dendrocopus minor).Între timp, la "bucărărie" au ajuns câţiva saci de peşte proaspăt: somn, ştiucă, lin, biban, caras etc. E nevoie de voluntari la curăţat.
Doamna Petrescu, mama tuturor răniţilor, şi Polea, mama tuturor fomiştilor, conduc operaţiunea (Doamne, am mâncat 3 porţii de ciorbă şi tot atâtea de peşte prăjit!). De fiecare dată când este o treabă dintr-asta, mai "murdară", se face clacă faină, aşa că nici nu ştii dacă să te oferi sau nu. La Vadu, când am făcut şi eu de serviciu la bucătărie, am curăţat şi tăiat cartofi în neştire, dar corvoada a fost foarte plăcută alături de bucătăreasa Polea, Ionuţ, ghid turistic din Zărneşti, şi Gyongy din Sibiu, absolventă de ecologie. La curăţat peşte însă am lăsat experţii...Tot foindu-mă pe lângă "ponton", îi văd pe fotografii Răzvan şi Florin chirciţi într-o barcă, foarte concentraţi, cu tunurile foto îndreptate către un stârc de noapte juvenil, aflat foarte aproape. Apuc şi eu să îl imortalizez în ultimul moment.
Am uitat să precizez că unul din punctele cele mai bune de observaţie a fost dincolo de canal. În două seri la rând am avut ocazia să vedem multe păsări de aproape, ascunşi după ultimul rând de sălcii de pe malul apei. Iată aici încă o lebădă...
...şi un lăcar de stuf în mediul său...
Un pelican aflat la mare distanţă îşi ia zborul drept spre noi şi ne survolează salcia.
Profităm de ocazia de a observa păsările din Deltă până în ultima seară.
După 5 zile în Deltă, 70 de specii observate, noi strate de grăsime la rezerva strategică, o gaşcă de prieteni noi şi un bogat inventar de bube de toate dimensiunile, ne mutăm tabăra pe malul mării. Mai uşor de zis decât de făcut! Tabăra nu constă doar în peste 100 de oameni cu câte un rucsac de căciulă, ci şi în scânduri, oale, prelate, scule, saci cu mâncare, bidoane şi câte şi mai câte... ce mai, un munte de bagaje! Cu câteva transporturi de la prima oră a dimineţii, reuşim să ne mutăm în Maliuc, la debarcader, după care luăm vaporul şi ajungem în Tulcea.
Acolo, ne vine în ajutor un mijloc de transport din încrengătura dinozaurii disăruţi ai şoselelor. Ne uităm şi nu ne vine să credem. Mai vechii taberei tratează monstrul cu emoţia celui care tocmai îşi revede un vechi prieten (sau coşmar?), se pare că e al 4-a an de când hârbul deserveşte cu supuşenie nevoile de transport ieftin ale taberei S.O.R.
Operaţiunea de încărcare se face cu multă transpiraţie şi metodă. După ce toate scândurile, ţevile şi pilonii sunt pusi pe culoarul central, urmează ca bagajele de mici dimensiuni să umple tot spaţiul de sub scaune. Apoi se burduşesc compartimentele de sus şi se tapetează cu izoprene bolta burţii monstrului. În continuare, rucsacii mari se compactează în partea din spate. În fine, lighioana mai înghite cca. 70 de ornitologi decişi să supravieţuiască temperaturilor interior, favorabile descopunerii accelerate. Cei care n-au mai încăput (printre care şi fericita de mine), au fost compactaţi în maşinile persoanle ale profesorilor.

Şi uite-aşa am pornit cu toţii către Vadu. Nu doar că am pornit, dar am şi ajuns! Şi nu doar am ajuns, dar am ajuns întregi şi fără victime. Nenea şoferul, creierul dinozaurului, şi-a folosit vasta experienţă de locomoţie pe teren accidentat şi nu s-a lăsat până nu a ajuns la plajă înainte de a scuipa conţinutul indigest al taberei noastre. Astfel, nu a mai fost mult de cărat. A doua zi până în prânz, tabăra era instalată de parcă ar fi fost acolo dintotdeauna. Din păcate, cât am umblat după păsări în Deltă mi s-au descărcat ambele acumulatoare la aparatul foto, iar generatorul taberei mi-a ars, prompt şi fără drept de apel, încărcătorul. Astfel, imaginea zilelor petrecute la mare rămâne mai mult în memoria mea, stimulată de câteva poze făcute de Cătălin.
Observaţiile ornitologice de aici le-am făcut în principal în zona lacului Sinoe, unde ne-am deplasat cu maşini. Am văzut specii noi, din care cel mai mult mie mi-au plăcut călifarii şi ciocîntorşii. Între două ocheade, iată-mă aici surprinsă în flagrant scărpinându-mi bubele.
În rest, "dolce far niente", ca şi în Deltă, doar că aici canci umbră. Totuşi, briza marină a fost un dar ceresc, alungând ţânţarii şi înmuind simţitor canicula.
Într-una din seri, eram adunaţi câţiva în jurul unui foc pe plajă şi se cânta. Din întuneric apar două siluete care se dovedesc a fi doi tineri francezi muzicieni. Unul cânta la acordeon şi voce, iar celălalt la tobe (avea un djembe, percuţie africană). S-au integrat imediat şi am pus de o cântare foarte faină în sistem alternativ şi mixt. Concertul a fost continuat a doua zi la "popotă", când din contactul intercultural a rezultat un jam session improvizat la care au participat, într-un fel sau altul, toţi cei prezenţi.
Ce să mai spun, cel puţin la fel de extraordinar este să adormi seara pe plajă descoperind constelaţii în grup restrâns, apoi să te trezeşti şi să vezi cum răsare soarele din mare.Concluzii... simt că abia am început să povestesc, aşa că mi-e greu să concluzionez... Să încerc să citez din caiet: "corcodel mic, corcodel mare, cormoran mic, cormoran mare, stârc pitic, stârc de noapte, egretă mică, egretă mare, stârc cenuşiu, stârc roşu, barză neagră, barză albă, ţigănuş, lopătar, lebădă de vară, raţă mare, raţă mică, raţă cârâitoare, raţă cu cap castaniu, raţă roşie, vultur codalb, şoimul rândunelelor, erete de stuf, găinuşă de baltă, lişiţă, nagâţ, fluierar de mlaştină, fluierar de zăvoi, fluierar negru, fluierar cu picioare lungi, fluierar de lac, sitar de mal, culic mare, becaţină comună, bătăuş, pescăruş râzător, pescăruş cu picioare galbene, chiră mică, chiră de baltă, pescăriţă mare, chirighiţă cu obraz alb, pupăză, pescăraş albastru, prigorie, dumbrăveancă, ciocănitoare pestriţă mare, ciocănitoare pestriţă mică, rândunică, lăcar mic, greluşel de stuf, lăcar de stuf, lăcar mare, pitulice sfârâitoare, piţigoi mare, piţigoi albastru, piţigoi de stuf, coţofană, cioară grivă, vrabie de casă, vrabie de câmp, pelican comun, stârc galben, piciorong, raţă pestriţă, raţă cu ciuf, raţă fluierătoare, raţă lingurar, corcodel cu gât roşu, cresteţ cenuşiu, cobobatură albă, raţă moţată, călifar alb, călifar roşu, notatiţă, ciocîntors, pescăruş mare, prundăraş gulerat mic, prundăraş de sărătură, fugaci roşcat, fugaci de ţărm, fugaci pitic, sfrâncioc roşiatic, sfrâncioc cu frunte neagră, ciocârlan, codobatură galbenă, codobatură de munte, lăstun de casă, cuc şi pelican creţ" = 90 de specii de păsări observate. La fel aş putea să fac şi cu numerele de telefon şi adresele de email adunate, dar voi păstra dreptul la intimitate.

Sunt multe care rămân, chiar şi după atâtea rânduri, nespuse. Cătălin mai întregeşte povestea AICI, incluzând şi alte imagini (o prigorie, un pescăraş albastru, raţe mici etc.). Pentru mai mult, va trebui să ne întâlnim la o bere sau, mai bine, în tabăra S.O.R. de anul viitor, dacă se va putea... Sperăm să păstrăm legătura cu oamenii cunoscuţi în tabără şi să îndeplinim planurile de a ieşi cu unii din aceştia în zonele cu lacuri de prin preajma Iaşului. Manu şi Lucian, mulţumim de pont! Dle Petrescu, mulţumim că ne-aţi primit! Sănătate şi poftă de viaţă tuturor păsărilor şi păsărarilor!