Cred că administraţia Grădinii dispune mai nou de nişte fonduri substanţiale, întrucât am constatat numeroase schimbări în bine - enumăr câteva dintre ele:- lacul a fost curăţat şi umplut din nou cu apă. S-au instalat deja stuful, broaştele, raţele etc. şi pare a fi, în sfârşit, un mic ecosistem sănătos.
- peste tot în zona ornamentală au fost plantate tot soiul de flori, care de care mai frumoase sau mai parfumate, unele suficient de exotice ca aspect şi origine (spre exemplu macii asiatici din rondoul din faţa serelor)
- tot aici, pe lângă speciile mai inedite, se cunoaşte clar mână de om şi la tufele şi ierburile autohntone, iar peste tot s-au pus plăcuţe şi indicatoare cu numele plantelor, precum şi multe panouri explicative noi.
- nu prea am mai văzut gunoaie, inclusiv în partea "sălbatică" a Grădinii (fireşte, sunt şi excepţii de la regulă, dar să nu cobim).Nu pot decât să mă bucur de toate aceste schimbări pozitive, şi sper să vă bucuraţi şi voi. Totuşi, rămâne destul de confuză situaţia cu biletul de intrare atunci când intri prin "portiţa" din Păcurari. Asta în condiţiile în care gardienii au început să mişune cu ceva mai mult elan şi talent în a identifica potenţialele victime.
Deşi sunt întru totul de acord cu a plăti bilet de intrare sau taxă foto dacă mă duc să admir şi să fotografiez plantele, Grădina rămâne în acelaşi timp ultima redută pentru cei căţiva amatori/dependenţi de jogging sau apă de izvor. Sper că aici situaţia va rămâne în continuare gri, pentru că avem nevoie de bruma de mişcare zilnică pe potecile "neasfaltate" ale Grădinii...Ca să nu închei totuşi pe un ton negativ, completez postarea cu mai multe imagini pe site-ul meu de foto, aici. Oricum imaginile nu substituie realitatea - ia încercaţi să mirosiţi florile de soc din fotografia de mai jos!
PS1: Vederea de la mine de la balcon nu mă lasă nicium să uit betoanele în care trăiesc. Iată-le astăzi, cuprinse de furtună. Nici după ce s-a potolit vijelia, deşi erau mai spălate, nu arătau asemenea florilor din Grădina Botanică...
PS: Intrând pe blog astăzi, la http://MUNTEşiFOTOGRAFIE.blogspot.com, mi-am dat seama că numai despre "munte" nu mai este el, în principal datorită accidentării la genunchi. De aceea am schimbat puţin aspectul şi promisiunea din header, urmând să o reactualizez atunci când va fi cazul. Nici despre "fotografie" nu am prea vorbit, dar nu îmi este foarte clar cam ce ar fi de spus. Mai bine las imaginile să vorbească singure despre oportunităţile, preferinţele şi limitările mele în domeniu. Dar gata cu PS-urile, am întârziat la bere. Hai noroc!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu